Misiunea Federației

FPVPC este dedicată:
 promovării unor standarde înalte în domeniul prevenirii, pregătirii și intervenției în
situații de urgență;
 dezvoltării profesionale a membrilor prin instruire, schimburi de experiență și acces
la resurse relevante;
 consolidării capacității de reacție a sistemului de protecție civilă în fața riscurilor
precum: incendii, dezastre naturale și alte urgențe;
 facilitării unei colaborări eficiente între organizații și instituții naționale și
internaționale în domeniul gestionării crizelor;
 promovării tradițiilor pompierilor voluntari și susținerii activităților recreative,
culturale, umanitare și sociale;
 implicării active în inițiative legislative privind situațiile de urgență și reprezentarea
intereselor membrilor în fața autorităților.